Cum să procedez pentru a înmatricula un autovehicul adus din SUA?

Registrul Auto Român prin sarcinile sale nu are atribuţii în activitatea de înmatriculare […]

Autovehiculele care nu au mai fost înmatriculate în UE şi aflate la prima înmatriculare în România trebuie să respecte RNTR-7, şi anume reglementările privind condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească autovehiculele rutiere în vederea omologării şi admiterii în circulaţie pe drumurile publice, inclusiv condiţiile tehnice privind emisiile poluante prevăzute de directiva 70/220 CEE modificată de directiva 98/69 CE şi directiva 88/77 CEE modificată de directiva 1999/96 CE linia A (EURO 3), aplicabile în prezent.

Actele necesare pentru obţinerea omologării de la R.A.R. sunt:
– act de identitate solicitant;
– cerere activitate R.A.R. (cererea se va completa olograf de către solicitant pe propria sa răspundere, va fi semnată în prezenţa angajatului R.A.R. care efectuează prestaţia);
– documentul care atestă importatorul, în cazul vehiculelor noi;
– act de identitate importator, în cazul vehiculelor noi;
– declaraţie de conformitate a carosierului autorizat (după caz).

Începând cu 1 octombrie 2009 autovehiculele noi din categoriile M2, M3 şi N echipate cu mas sau cu mac trebuie să respecte prevederile Directivei 88/77 CEE modificată de Directiva 2001/27 CE cu aplicarea valorilor limită precizate la linia B2 a tabelului de la punctul 6.2.1 al anexei I a Directivei 88/77 CEE modificată de Directiva 1999/96 CE în ceea ce priveşte emisia de gaze poluante, de particule şi opacitatea gazelor (EURO V).

Începând cu data de 1 ianuarie 2011, autovehiculele noi din categoriile M1, M2 şi N1 clasa I, cu o masă de referinţă de cel mult 2.610 kg, trebuie să corespundă prevederilor Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce priveşte emisiile provenind de la vehiculele uşoare pentru pasageri şi de la vehiculele uşoare comerciale (Euro 5 şi Euro 6) şi privind accesul la informaţiile referitoare la repararea şi întreţinerea vehiculelor, cu aplicarea valorilor-limită prevăzute în tabelul 1 de la anexa I la Regulamentul (CE) nr. 715/2007 (EURO 5), cu modificările ulterioare.

Începând cu 1 ianuarie 2012, autovehiculele noi din categoria N1, clasele II şi III, din categoria N2 şi autovehiculele noi concepute pentru a îndeplini nevoi sociale specifice, cu o masă de referinţă de cel mult 2.610 kg, trebuie să corespundă prevederilor Regulamentului (CE) nr. 715/2007, cu modificările ulterioare, cu aplicarea valorilor-limită prevăzute în tabelul 1 de la anexa I la Regulamentul (CE) nr. 715/2007 (EURO 5).

Informaţii suplimentare se pot obţine la tel.: 021/9672 (*tarif normal RCS & RDS)

Copyright © 1999-2024. Registrul Auto Român R.A.
Termeni şi condiţii | GDPR

Operator de date cu caracter personal nr. 1253